Poliția Locală Turda sub aspectul punerii în aplicare a unor măsuri şi metode de prevenire a victimizării populaţiei prin accidente dar și asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic consideră ”sănătatea copiilor” include și aspectul prevenției rutiere în rândul minorilor.

In acest scop polițiștii locali: Cosma Alin Doru și Filip Valentin din cadrul Biroului Siguranța Rutieră, în data de 15 mai 2019, au susținut două lecții de preveniție rutieră la Gradinița ”Poiana cu Castani” la grupa doamnei educatoare Raluca Sebeni și a doamnei educatoare Flavia Sebeni.

 Cu ocazia celor două activități pe linie de circulație rutieră s-au purtat discuții despre riscuri și reguli pe care trebuie să le respectăm în stradă.

În cadrul lecțiilor interactive s-au oferit cele mai bune informații despre educația rutieră și despre cum ar putea fi mereu în siguranță pe stradă. Copii au primit sfaturi utile cu privire la comportamentul în preajma zonei carosabile, a trecerilor pentru pietoni, a indicatoarelor rutiere și a locurilor unde aleg să se joace dar și la modul de comportare în autobuz pe timpul călătoriilor.

Activitațile au avut ca scop îmbogățirea vocabularului, a cunoștințelor teoretice cu privire la tipurile de indicatoare regăsite în stradă și dobândirea și dezvoltarea unui comportament civilizat în viața cotidiană ca pieton și pasager.

Pe parcursul lecției copii răspuns pozitiv la activitățile  prin care s-au  simulat diverse situații întâlnite în trafic învățând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează și semnificația culorilor semaforului conștiențizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Poliția Locală Turda prin Biroul Siguranța Circulației vă asigură că rămâne același partener deschis colaborării și pe viitor cu toate unitățile școlare de pe raza municipiului Turda.

Cu respect,

Director Executiv

MOLDOVAN VALER

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error