În urma declarațiilor total neadevărate formulate de către Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj, domnul David Ciceo, Consiliul de Administrație al Aeroportului, prin președintele acestuia, face următoarele precizări:

1. Numirea noilor membri ai Consiliului de Administrație s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 64, alin. (6), întrucât procesul de selecție a membrilor C.A. este suspendat prin hotărâre judecătorească până la pronunțarea definitivă a instanței, ca urmare a procesului intentat de directorul general al aeroportului.
Art. 64.(6) În cazul în care procedura de selecție este suspendată sau anulată de instanța judecătorească, mandatul administratorului provizoriu continuă până la numirea noului administrator.

2. Vociferările și amenințările formulate de reprezentanții Sindicatului Aeroportului la adresa membrilor C.A. au provocat suspendarea ședinței ordinare a Consiliului de Administrație, înainte de discutarea și aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2019 și a situațiilor financiare ale Regiei. Reiterăm faptul că înainte de a părăsi sala de ședințe, membrii Consiliului au adresat invitația de a purta un dialog în condiții civilizate la sediul autorității tutelare pe tema revendicărilor formulate în timpul ”protestului spontan”. Invitația a fost adresată domnului Popa Irime, domnului Ciceo David, doamnei Corina Florian, cu propunerea ca doi reprezentanți ai Sindicatului să fie, de asemenea, prezenți. Cei menționați au refuzat invitația.

3. Manifestând aceeași grijă pentru dezvoltarea aeroportului, asigurarea condițiilor de muncă ale angajaților precum și fidelizarea acestora, în continuarea discuțiilor purtate anterior ședinței din 13 mai, subsemnații Valentin Grigoriu, Daniel Persu și Diana Rădulescu, suntem de acord cu politicile de salarizare pentru fidelizarea angajaților prin acordarea de măriri salariale în cuantum de până la 20% pentru toți angajații regiei care să conducă la eliminarea discrepanțelor mari existente la ora actuală între salariul minim și cel maxim prevăzut pentru aceeași funcție. Discutăm cu prioritate aprobarea obiectivelor de investiții propuse de aeroport pentru asigurarea calității corespunzătoare unui nivel ridicat al calității locurilor de muncă.

Considerăm că acest așa zis conflict de muncă este unul provocat în mod abuziv de către conducerea Aeroportului, Consiliul de Administrație urmărind, încă de la început, aplicarea măsurilor menționate mai sus. În fapt, această stare este menținută și amplificată prin dezinformări publice și atacuri la persoană, totul având ca unic scop protejarea intereselor actualului director al Aeroportului, în detrimentul evident al angajaților și al activității în sine al Aeroportului.

Valentin GRIGORIU,
Președinte
Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu”


Av. Diana RĂDULESCU

comandor de aviație, r. Daniel PERSU
Membru al Consiliului Membru al Consiliului

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error