Lipsesc de asemenea date istorice sigure asupra modului de trecere a mănăstirii și terenului din patrimoniul bisericii ortodoxe în patrimoniul bisericii greco-catolice (la începutul secolului al XVIII-lea).


În conscripția lui Inocențiu Micu-Klein din 1733 se amintește călugărul Inocențiu de la mănăstirea de aici. În anul 1765 egumenul[3] ei era Macarie, clopotar Nicolae Bucuș.


O comisie topografică stabilește în anul 1773 arealul mănăstiresc ca având o suprafață de cca 2 ha.

În anul 1774 avea un singur călugăr[4].
Protopopul greco-catolic Teodor Meheși raportează în inventarul făcut de el la această mănăstire în 11 februarie 1783 (la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului) că averea mănăstirii consta dintr-un teren lung de 76 stânjeni (150 m), lat de 40 stânjeni (76 m), cu o suprafață totală de 11.400 mp (1,14 ha), un arător de o găleată (găleată = 80 litri de cereale) și 2 felderi (felderă = 20 litri de cereale), un fânaț de 6 care și o pădure. Pe lângă acestea, călugării mai dispuneau de o grădină de legume și de o plantație de arbuști (trandafiri, agriși, strugurași) și de pomi fructiferi altoiți (meri, peri, pruni). Pământul fertil, adus de călugări din alte părți, a fost așezat peste terenul pietros al poienei. Se ocupau și cu stupăritul. Pentru udarea terenurilor fructifere călugării au dispus de un sistem propriu de irigare, apa de ploaie fiind captată în cisterne.

Mănăstirea a fost distrusă în timpul revoluției din 1848-49. Pe locul devastat, sătenii din preajmă au construit ulterior, unicului călugăr greco-catolic rămas, o mică bisericuță (capelă), o chilie și o clopotniță. Cu timpul, capela a fost distrusă de intemperii, așa că în anul 1880 nu mai exista nici un călugăr pe munte. Pe terenul mănăstirii a existat și un cimitir călugăresc.
Preotul Vasile Sinu reușește să reclădească biserica mănăstirii greco-catolice în perioada interbelică (nu se știe dacă pe amplasamentul originar), cu ajutorul sătenilor și a unor donații. El schimbă hramul bisericii din „Adormirea Maicii Domnului” în „Schimbarea la Față”. Inaugurarea bisericuței a avut loc la data de 30 octombrie 1937, în prezența episcopului greco-catolic Iuliu Hossu.

Bisericuța s-a degradat treptat după 23 august 1944, prin nefolosință și intemperii. În urma tăierilor masive de pădure, în 1955 nu mai exista nici un copac în acea zonă. Bisericuța de lemn (construită în stil neobizantin) a fost demolată în anul 1966.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error