Data de 8 aprilie a fost declarată oficial Ziua Internațională a Rromilor în 1990 la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Rromilor, în onoarea primei mari întâlniri internaționale a reprezentanțiilor rromilor din 1971 desfășurate la Londra.

De-a lungul timpului au avut loc evenimente și congrese, scopul acestora fiind îmbunătățirea situației educaționale, revendicarea drepturilor civile alerromilor, păstrarea culturii și limbii romani, obținerea de compensații pentru suferințele din al doilea război mondial.

Pentru a sărbători cultura romani și pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă rromii, dar și în vederea unei mai bune cunoașteri a comunității locale de rromi, a tradițiilor și obiceiurilor, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Asociația Voluntară pentru Prietenie și Egalitate, marchează azi, începând cu ora 15:00, momentul istoric, printr-un spectacol dedicat comunității rrome.

Evenimentul va avea loc în sala de spectacole ”Mircea Mihășan” a Palatului Cultural ”Ionel Floașiu” și va conține reprezentații de muzică și dans tradițional.

Direcția Relații cu Comunitatea

RefleqtMedia pe rețelele de socializare