Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, face o nouă oprire, de această dată, în Câmpia Turzii.

În perioada 15 – 19 aprilie 2019, ECOTIC în parteneriat cu Primăria Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii, încurajează cetățenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), urmând ca pentru predarea de deșeuri de minim 5kg cumulate, să primească un premiu instant.

Punctul de colectare este situat pe str. Piața Unirii nr 16C – platforma din spatele Companiei de Salubritate și este deschis de luni până vineri între 10:00 si 16:00.

Totodată, locuitorii orașului Câmpia Turzii pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în baza unei programări prealabile la Compania de Salubritate, telefon 0264365770, apelabil între 7:00 și 15:00, pe durata campaniei.

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.

„Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii este într-o continuă activitate de conștientizare și impulsionare a cetățenilor, astfel încât colectarea selectivă a deșeurilor să devină o obișnuință. În paralel cu activitățile de genul  – ECOTIC – suntem într-o campanie de amplasare a pubelelor subterane de colectare selectivă a deșeurilor, încurajând o dată în plus această necesitate. Așadar, îi îndemn pe toți cetățenii municipiului nostru să ia parte la campania ECOTIC și să depoziteze toate deșeurile de echipamente electrice și electronice pentru a fi reciclate.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În 2017 și 2018, ECOTIC a desfășurat peste 35 de campanii care au informat peste 400.000 de persoane.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

RefleqtMedia pe rețelele de socializare