După ce a fost condamnat la închisoare în baza unor informații furnizate de SRI, Horia Uioreanu, fostul președinte liberal al Consiliului Județean Cluj, a luat decizia de a se răzbuna pe „oamenii cu ochi albaștri”.

La finele lunii decembrie 2018, Horea Uioreanu a făcut o cerere către Serviciul Român de Informații prin care a solicitat transmiterea în formă declasificată a comunicărilor purtate de SRI cu DNA, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj cu referire la dosarele penale în care Uioreanu a fost parte. Totodată, în cererea de chemare în judecată, Uioreanu a cerut SRI „să constate că la momentul de față nu se mai impune menținerea secretizării documentelor și informațiilor solicitate, iar în subsidiar, să constate că niciodată nu s-a impus clasificarea comunicărilor solicitate”.

Două luni mai târziu, în februarie 2019, cererea a fost respinsă de către SRI, instituția făcând referire la aceeași poezie, la legi deja cunoscute potrivit cărora informațiile cerute privesc securitatea națională a României, prin urmare sunt exceptate de la comunicarea acestora. – transmite Gazeta de Cluj.

”În cauză este vorba despre informații cu privire la dosarele penale ale subsemnatului, în care acuzațiile formulate vizează chestiuni ce țin de viața mea profesională. În plus, în mod similar, informațiile în discuție în cauza de față au fost și sunt sistematic culese și introduse în comunicări purtate de SRI cu instituțiile statului, fiind păstrate o durată relativ lungă de timp. Rezultă fără dubiu aplicabilitatea dreptului la viață privată.

Nu în ultimul rând, în sensul aplicabilității dreptului la viață privată în situația în care statul stochează date referitoare la viața privată a persoanei, ne aflăm sub incidența articolului 8 Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Având în vedere că din documentele din cele două dosare penale care mă vizează rezultă indubitabil faptul că SRI a procedat la interceptarea convorbirilor personale și profesionale ale subsemnatului, rezultă că aceste convorbiri intră sub incidența art. 8 din Convenție. Prin urmare, orice documente/comunicări purtate de SRI cu privire la acest convorbiri intră, de asemenea, sub incidența art. 8 din Conv.E.D.O.”, se arată în cererea de chemare în judecată.

SRI se apără, invocând chestiuni de siguranță națională și totul va fi tranșat de instanțele de judecată.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error