În 2016, după alegerile locale, Alexandru Cordoș a demisionat din PSD, frustrat fiind de faptul că nu are susținere pentru un loc eligibil la senat, pe listele PSD Cluj.

La acel moment, plecarea sa din partid a fost pe principiul „le arăt eu lor cine sunt!”, însă n-a avut efectul scontat, Partidul România Unită, unde Cordoș plecase, nereușind să intre în Parlamentul României.

Rămas și fără partid și fără propuneri, umblă vorba că fostul senator s-a apucat de dat telefoane pe la unii, pe la alții, doar doar va fi primit înapoi în partidul pe care l-a părăsit chiar înainte de campania electorală din octombrie 2016.

Din informațiile noastre, Horia Nasra n-ar zice „nu” unei întoarceri a lui Cordoș în rândurile social-democraților, însă se opune vehement unei intrări „direct pe funcție” a acestuia.

Așa că fostul senator încearcă și alte variante, apelând la vechi „prieteni” pe care, într-o răzbatere a propriului orgoliu, a încercat să-i saboteze și i-a trădat.

Aflat „la apus de carieră”, fără resursele financiare pe care le avea vreodată, fără pilele și cunoștințele pe care le-a avut cândva și cu mantaua „celui care a trădat”, Cordoș și întoarcerea sa în PSD nu ar reprezenta NICIDECUM un atuu pentru formațiunea politică de stânga, ci mai degrabă ar fi un semn că PSD-ul linge pe cel care i-a scuipat.

În 2016, pe când râvnea la un nou mandat de senator, Cordoș a dat un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Ia priviți ce spunea fostul senator despre Partidul Social Democrat: „ Partidul Social Democrat reprezenta, cândva, un partid pe doctrina și valorile căruia oamenii se puteau bizui. Am fost parte din celebrul „Grup de la Cluj”, alături de oameni de o incomensurabilă valoare, din punct de vedere politic și social, însă astăzi, PSD s-a îndepărtat, ireconciliabil, de valorile pe care le promova cândva. Astăzi PSD nu mai este un partid al omului simplu, ci un partid al intereselor de grup, al „patricienilor politici” care s-au cocoțat în vârful societăților și în capul tuturor maselor, sacrificând pe această cale oameni, principii, doctrine, promisiuni. Nu mă înțelegeți greșit, PSD nu s-a îndepărtat ieri de aceste valori, ci de ceva vreme, însă problemele personale pe care le-am avut în ultimii ani m-au determinat să mă focusez asupra familiei și mai puțin asupra opțiunilor politice. S-a spus că m-am dezis de PSD pentru că nu am primit un loc eligibil pentru Senat … nimic mai fals, m-am dezis demult de PSD, doar că nu am avut timpul necesar pentru a mă dezice și scriptic de PSD, preferând să-mi văd de familie. Eu sunt un promotor și un fan al poporului român, al clasei de jos și de mijloc, adică al celor care muncesc, nu al îmbogățiților, al speculanților, iar PSD-ul de astăzi nu mai este promotorul celor ce muncesc.  ”

Păi … dacă s-a dezis demult de PSD … de ce „bate acum la porțile sale”?

Nicolae Iorga spunea că „o persoană care uită trecutul este condamnată să-l repete”

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error