Summitul Valorilor Creștine, organizat de Asociația Internațională Evanghelică „New Life”, al cărui președinte este nimeni altul decât Avram Gal, președintele ALDE Câmpia Turzii, se desfășoară în acest week-end la Cluj Napoca.

RefleqtMedia a făcut deplasarea în capitala județului pentru a asculta o parte dintre predicile pregătite de Jerry Maston și Rafael Cruz, doi pastori de o valoare incomensurabilă pentru lumea creștină neoprotestantă.

Rafael Cruz, tatăl senatorului american, Ted Cruz, a evidențiat importanța implicării în politică a tuturor persoanelor.

„Tăcerea și neimplicarea este la fel de condamnabilă ca implicarea negativă”, a fost unul dintre mesajele transmise de Rafael Cruz.

Pe de altă parte, pastorul Jerry Matson, a evidențiat importanța participării la vot.

„Dumnezeu vrea să votăm, vrea să ne implicăm în viața politică.”, a spus Matson, care a mai adăugat că Avram Gal este un om al lui Dumnezeu, un om care-l iubește pe Dumnezeu și care nu se sfiește să recunoască acest lucru în public.

Într-o pauză a evenimentului, organizatorul acestuia, Avram Gal, a acordat un scurt interviu pentru RefleqtMedia

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error