Fapte ireprobabile s-au petrecut zilele trecute în Primăria Câmpia Turzii.

Ioana Maria Onișor, șefa biroului de urbanism a fost amenințată de un individ instabil, recunoscut în oraș ca având alte astfel de accese de furie.

Bărbatul era furios pe faptul că funcționarul public refuzase să semneze niște acte.

După ce a fost amenințată, Ioana Onișor a depus plângere penală la Poliție și având în vedere istoricul individului, care nu este la prima faptă de amenințări aduse funcționarilor publici, a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi trecut în arest la domiciliu pentru 30 de zile, sub acuzația de șantaj și amenințare.

„În temeiul art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda. În temeiul art. 227, alin. 2, raportat la art. 202 alin. 4, lit. d, art. 218, art. 219 şi la art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul PVN pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. 1 din Cod Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de azi 28.09.2018 şi până la 27.10.2018, inclusiv. În temeiul art. 221, alin. 1 din Codul de procedură penală, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din … fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza pe întreaga durată pentru care a fost luată măsura arestului la domiciliu.

În temeiul art. 221, alin. 2 din Codul de procedură penală, pe durata arestului la domiciliu stabileşte în sarcina inculpatului respectarea următoarelor obligaţii:

să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori va fi chemat;

să nu comunice cu persoana vătămată OIS, cu membrii de familie ai acesteia sau cu martorii audiaţi în cauză respectiv DL, SV şi MO. În temeiul art. 125 din Legea 254/2013, stabileşte că supravegherea îndeplinirii obligaţiilor impuse inculpatului prin prezenta încheiere revine Poliţiei Mun. Câmpia-Turzii.

În temeiul art. 221, alin. 4 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 128 alin. 1 din Legea 254/2013 şi al art. 221, alin. 8 din Codul de procedură penală, dispune comunicarea prezentei încheieri, de îndată, către I.P.J. Cluj, către Poliţia mun. Câmpia-Turzii, către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, către organele de frontieră şi către inculpat. În baza art. 275, alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, stipulează judecătoria Turda.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error