La data de 24 septembrie 2018, în jurul orei 17.15, pe Drumul Național 1, la kilometrul 419, în afara localităţii Decea, un bărbat de 53 de ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (curbă şi carosabil umed), a pierdut controlul asupra autoturismului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie de 50 de ani, din Ocna Mureş, pasageră în primul autoturism şi doi bărbaţi de 69 şi 47 de ani pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spitalul din Aiud, pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare