Venind în întâmpinarea nevoilor medicale ale cetățenilor municipiului Turda, executivul Primăriei a luat hotărârea de a aloca o sumă importantă de bani pentru achiziționarea unui Computer Tomograf nou, de ultimă generație, pentru pacienții Spitalului Municipal Turda. De asemenea, se va achiziționa și o linie modernă de Laparoscopie, necesară intervențiilor chirurgicale minim invazive. Investiția se situează în jurul sumei de 1.300.000 lei.

Prin aceste investiții se completează lungul șir de acțiuni ale Primăriei în scopul ridicării calității actului medical, instituția noastră medicală devenind încet, încet, comparabilă cu multe spitale din centrele universitare. Impactul social al acestor investiții este foarte mare, pe de o parte prin accesul mult mai facil al pacienților la investigații și tratamente de ultimă generație, iar pe de altă parte, prin creșterea semnificativă a acurateții diagnostice și terapeutice din cadrul spitalului nostru.

Mulțumim pe această cale Primăriei Municipiului Turda pentru înțelegerea fenomenului medical și pentru eforturile pe care le depune pentru dezvoltarea sistemului medical turdean.

Ovidiu Stănilă
Director
Spitalul Municipal Turda

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error