web analytics
Home Stiri din Cluj După închiderea festivalului UNTOLD nu au fost raportate incidente majore

După închiderea festivalului UNTOLD nu au fost raportate incidente majore

- Publicitate -

După închiderea festivalului UNTOLD ediția a IV-a, care s-a desfășurat în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 2-5 august 2018, nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.

Pentru siguranţa celor peste 300 de mii de participanţi la acest eveniment, estimați de către organizator, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, alături de celelalte structuri ale M.A.I, a luat măsuri specifice de instituire a unor dispozitive preventive și reactive, prin acţiuni de patrulare, observare, supraveghere şi la nevoie , de intervenţie, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi pe traseele care converg către locația evenimentului.

Forţele de jandarmerie și poliţie împreună cu alte instituții competente, au aplicat 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78023 lei.

De asemenea, au fost înregistrate 145 de sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

În domeniul situaţiilor de urgenţă și al asistenței medicale, salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 de persoane, care au semnalat probleme medicale, iar 39 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești.

Comparativ cu ediția 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o ușoară scădere de 6%.

Menționăm că asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică a implicat peste 1200 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,200FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Chiar dacă este noapte, la Turda continuă asfaltarea străzii Libertății

Lucrările pe PMUD de pe strada Libertății evoluează în mod profesionist. Pentru a evita prelungirea restricțiilor de pe strada respectivă, constructorul asfaltează pe...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

Chiar dacă este noapte, la Turda continuă asfaltarea străzii Libertății

Lucrările pe PMUD de pe strada Libertății evoluează în mod profesionist. Pentru a evita prelungirea restricțiilor de pe strada respectivă, constructorul asfaltează pe...

Omul care l-a făcut președinte pe Barack Obama, îl vrea PRIMAR pe Avram Gal (PE)

Dan Shomon, directorul de PR și șeful staff-ului de campanie al lui Obama, îl susține pe Avram...

Dorin Lojigan: 𝐂𝐎𝐌𝐏𝐔𝐓𝐄𝐑 𝐓𝐎𝐌𝐎𝐆𝐑𝐀𝐅 𝐋𝐀 𝐂𝐀𝐌𝐏𝐈𝐀 𝐓𝐔𝐑𝐙𝐈𝐈!

În aceste zile s-a finalizat procedura de achiziție inițiată la nivelul Spitalului Municipal “Cornel Igna” pentru computerul tomograf și a fost semnat...

Super-Tare! Tinerii liberali turdeni, flash-mob pe super-hit-ul „Jerusalema” (PE)

Cine spune că o campanie electorală trebuie să fie anostă, cu dezbateri și atacuri politice? Tinerii liberali turdeni, colegii lui Cristian Matei, au...

Succesul Centurii de Ocolire Câmpia Turzii – Turda, GARANTAT de premierul, Ludovic Orban

În fața premierului, Ludovic Orban, a miniștrilor, Lucian Bode – Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Nelu Tătaru – Ministrul Sănătății și Adrian...
- Advertisement -