Vești bune! Lucrările la podul peste Arieș ar putea debuta în această vară

0
751

În cadrul conferinței de presă prilejuită de prezentarea bilanțului primilor doi ani ai primului său mandat de primar, edilul turdenilor, Cristian Matei, a dat publicității o informație extrem de îmbucurătoare pentru șoferi.

Acesta a precizat că podul peste râul Arieș de pe strada Alba Iulia va intra în administrarea CNAIR începând de luni, 2 iulie.

Însă, veștile bune nu se opresc aici. Cristian Matei a dezvăluit și faptul că a purtat o discuție cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Radu Ilie Băruță și că acesta i-a confirmat faptul că direcția are bani prinși în buget pentru lucrările de reparație la pod.

Practic, începând de săptămâna viitoare vor putea fi realizate atât studiul de fezabilitate, cât și documentația anterioară scoaterii la licitație a lucrărilor la pod, iar dacă birocrația românească o va permite, la finalul lunii august ar putea debuta lucrările efective la pod.

Astfel, traficul către Autostradă, județul Alba și comuna Mihai Viteazu va fi deviat pe strada 22 decembrie.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here