Ieri dimineață, presa locală turdeană a primit un comunicat de presă din partea IPJ Cluj prin care eram anunțați că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Tritenii de Jos, a fost arestat pentru ultraj.

„Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, după ce ar fi amenințat cu acte de violență și i-ar fi adresat injurii unui polițist care l-a oprit în trafic.

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au oprit pentru control un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Tritenii de Jos, care conducea un autovehicul pe DJ 151 C, pe raza localității Tritenii de Sus.

Cel în cauză ar fi devenit recalcitrant și i-ar fi adresat agentului de poliție injurii și amenințări cu acte de violență, în momentul în care polițiștul i-ar fi adus la cunoștință abaterile contravenționale săvârșite (nepurtarea centurii de siguranță, lipsă documente personale, transport persoane pe locul destinat mărfurilor).

Având în vedere conduita acestuia, la data de 27 martie a.c. bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, unde, în urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

La data de 28 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea prevetinvă a bărbatului pentru 30 de zile.”, era conținutul sec al comunicatului de presă.

RefleqtMedia a investigat subiectul și am aflat că omul arestat pentru ultraj este Ali Varga, patronul discotecii Top 40 din Tritenii de Sus, influent om de afaceri și fost politician, implicat în activități caritabile.

„În momentul în care a fost oprit în trafic de agentul, Tudor Florea, acesta a observat că tatăl meu nu purta centură și că nu avea buletinul la el. I-a dat amendă și l-a întrebat dacă are mențiuni de făcut. Tata i-a spus că se bucură că a fost oprit de un polițist atât de simpatic și drăguț. Din acel moment a urmat un schimb de replici între tata și polițist, iar tata l-a înjurat. Nu l-a amenințat. A doua zi, ne-am trezit cu trei polițiști veniți să-l aresteze pe tata.”, ne spune Adrian Varga, fiul lui Ali Varga.

„Meciurile” dintre familia Varga și Tudor Florea sunt vechi și pline de tensiune, astfel că episodul de acum trei zile a fost doar căpșuna de pe tort.

„În urmă cu câțiva ani, cineva ne-a spart magazinul. Polițistul acesta a venit să ne ceară informații, nu a găsit pe cei care ne-au spart magazinul, dar a format un cerc de suspecți. Noi bănuiam pe cineva și în momentul în care respectivul a recunoscut, l-am chemat pe Florea să vină să îl rețină. Acesta ne-a solicitat să declarăm că el l-ar fi prins, defapt, pe suspect. Am declarat așa, însă în momentul în care am văzut că hoțul nu pățește nimic, am spus că noi l-am identificat și că Poliția doar a venit să-l ridice, fără să aibă vreo implicație. Așa au început problemele dintre noi.”, spune Adrian Varga, care mai afirmă că familia sa a fost amendată, pe nedrept, de câteva ori, de Tudor Florea.

„Am acționat în conformitate cu prevederile legii, fără să mă abat de la acestea”, afirmă agentul de poliție care, în urmă cu un an a fost recompensat pentru faptul că a refuzat să ia mită de la un individ aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Dacă va fi găsit vinovat pentru ultraj, Ali Varga riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 6 luni și 2 ani.

În replică, familia Varga susține în continuare că este victima unui abuz al Poliției Române.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here