Traficanți de medicamente, capturați de polițiștii din Cluj și Alba

0
538

Poliţişti ai structurii de combatere a criminalității organizate din Alba Iulia au participat, joi dimineaţa, la percheziţii derulate sub coordonarea DIICOT Cluj, pentru destructurarea unei grupări de trafic internaţional de medicamente în SUA. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 55 milioane lei, iar suspecţi sunt farmacişti din Cluj şi Bistriţa. 24 de persoane vor fi duse la audieri.

Potrivit IPJ Cluj, în 25 ianuarie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 47 de percheziții domiciliare, la membrii unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic internațional de droguri de risc și mare risc.

Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A.

În cauză vor fi puse în aplicare 24 de mandate de aducere.

Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2012 – 2018, rețeaua infracțională, organizată pe mai multe paliere, ar fi distribuit, fără drept, în principal în SUA, medicamente supuse controlului special, scoase din circuitul legal. Medicamentele erau astfel scoase din circuitul legal, prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști.

Comenzile erau preluate în sistem on-line, printr-un ”call-center”, ce funcționa în județul Cluj. Membri grupării ar fi pregătit, ambalat și expediat comenzile, sub forma unor scrisori poștale, către clienți din SUA, care comandau produsele prin intermediul unor farmacii on-line. Banii erau primiți prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani, de către alți membri ai grupării.

Prin intermediul unor conturi off shore și a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata proveniență a banilor, creând aparența obținerii legale a unor venituri.

Prin activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigațiile au fost demarate în urmă cu 4 ani, polițiștii români beneficiind de sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A., prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

La acțiune au participat și polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba Iulia și Cluj și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here