web analytics
Home Știri din Turda Transferurile Potaissei Turda - lăudate de presa sportivă

Transferurile Potaissei Turda – lăudate de presa sportivă

- Publicitate -

AHC Potaissa Turda, ocupanta locului al 4-lea în Liga Zimbrilor, a avut o campanie de transferuri destul de interesantă, în această iarnă, pierzând jucători importanți, precum este portarul, Adi Țenghea, dar achiziționând și două nume grele din handbalul românesc, Ionuț Irimuș (portar) și Iulian Stamate (pivot).

Aceste transferuri întăresc lotul și dau speranțe conducătorilor clubului turdean într-o evoluție magnifică în returul Ligii Zimbrilor și în Challenge Cup.

„Cred că am făcut două mutări bune în această perioadă, atât pentru structura echipei, cât şi pentru structura vestiarului. Cred că acum avem alte şanse în faţa echipelor mari, o şansă astfel încât ne putem gândi că le putem învinge şi în deplasare, putem să emitem pretenţii în jocurile mari” a declarat președintele clubului, Flaviu Sâsâeac, pentru prosport.ro.

Totodată, președintele turdenilor a mai afirmat că: „Ne propunem să depăşim performanţele de anul trecut. Sezonul 2016-2017 a fost cel mai bun din istoria clubului, cu finală de Challenge Cup, Final 4 în Cupa României şi locul 3 în Liga Naţională. Eu zic că anul acesta, în formula actuală, vrem să depăşim una din performanţele de anul trecut. Ce poate însemna asta? Să încercăm să câştigăm Cupa Challenge şi eu cred că putem, iar în ceea ce priveşte campionatul vom încerca nu doar să ajungem până în semifinale. Dacă vom ajunge acolo, vom încerca cu şanse mult mai realiste decât cele de anul trecut să şi câştigăm semifinala. O calificare în finală ar fi încununarea unei munci făcută de mulţi ani încoace, o muncă calculată şi structurată în această direcţie”

Marți, 16 ianuarie, cu începere de la ora 17:30 – AHC Potaissa Turda va susține un meci amical, pe teren propriu, în sala Gheorghe Barițiu, în compania formației CSU Suceava.

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,200FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Se impune o resetare a USR PLUS Câmpia Turzii?

Rezultatul de infarct înregistrat la alegerile locale, coroborat cu strategia disgrațioasă la care a apelat echipa Gavrilă Mureșan - Daniela Dolha -...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

Se impune o resetare a USR PLUS Câmpia Turzii?

Rezultatul de infarct înregistrat la alegerile locale, coroborat cu strategia disgrațioasă la care a apelat echipa Gavrilă Mureșan - Daniela Dolha -...

Mesajul primarului ales al comunei Tritenii de Jos

Dragi locuitori ai comunei Tritenii de Jos,Vă mulțumesc tuturor pentru spiritul civic de care ați dat dovadă prin prezența masivă la secțiile...

Vezi ce a declarat Alin Tișe, după victoria ZDROBITOARE de ieri!

Dragi clujeni, vă mulțumesc pentru încrederea pe care ați acordat-o întregii echipe propuse de  Partidul Naţional Liberal pentru a conduce județul...

AVEM REZULTATELE FINALE de la Câmpia Turzii! IATĂ CIFRELE ALEGERILOR LOCALE 2020!

Toată lumea știe că Dorin Lojigan și echipa PNL au defilat la alegerile de ieri, însă este important să știm DIMENSIUNILE VICTORIEI! Așadar,...

Iată componența Consiliului Local Tritenii de Jos

Deși și-a adjudecat victoria la funcția de Primar, Iosif Alexandru Dan va avea o muncă foarte grea, deoarece componența Consiliului Local îl...
- Advertisement -