web analytics
Home Știri din zonă „Masa caldă în școli” - proiectul pilot care va înlocui deficitarul corn+lapte

„Masa caldă în școli” – proiectul pilot care va înlocui deficitarul corn+lapte

- Publicitate -

Întrucât proiectul „cornul și laptele” s-a dovedit, de mai multe ori, ca fiind ineficient, iar licitațiile pentru celebrele cornuri și cutiuțe de lapte au fost, mereu, cu scandal, Ministerul Educației vrea să implementeze un nou proiect.

„Masa caldă în școli” reprezintă ideea ministrului, Marian Pop, care vine să reglementeze, într-un fel sau altul, situația hrănirii elevilor din clasele I-IV.

“Noi ne-am angajat prin programul de guvernare că ducem în zona aceasta aproape la 700.000 de copii programul “Masa caldă”. Acolo este idealul educaţional, dacă vreţi: să vină copilul dimineaţa la 8 la şcoală, să stea până la ora 12, să ia masa, sub o formă, să mai stea încă două-trei ore în acel program “Şcoală după şcoală” şi să plece acasă fără teme şi fără ghiozdan. (…) Încet, spre zona aceasta ne îndreptăm. Sunt convins că în trei ani putem ca 700.000 de copii din România să beneficieze de acest program, “Masă caldă”, care va înlocui programul “Cornul şi laptele””, a spus Pop, citat de Mediafax.

Dacă se va reuși implementarea cu succes a programului, aproximativ 700.000 de copii ar putea beneficia, în primă fază, de pe urma lui, însă va reprezenta o sursă de venituri și pentru restaurantele care oferă și servicii de catering.

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,200FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Accident la LUNA – un băiat a fost CĂLCAT de mașină!

Accident groaznic, la Luna, chiar în fața Căminului Cultural.  Un băiat, în vârstă de aproximativ 22 de ani a fost CĂLCAT DE MAȘINĂ...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

Mesajul domnului Mărginean Mihail, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Luna, la încheierea campaniei electorale

Dragii mei luneni, luncăneni si gligoreșteni, În patru ani de mandat ca viceprimar am avut onoarea să vă cunosc pe toți. Am încercat...

Accident la LUNA – un băiat a fost CĂLCAT de mașină!

Accident groaznic, la Luna, chiar în fața Căminului Cultural.  Un băiat, în vârstă de aproximativ 22 de ani a fost CĂLCAT DE MAȘINĂ...

18 incidente electorale și 2 dosare penale în județul Mureș

Până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost înregistrate 18 incidente electorale, dintre care 5 sunt în...

NU au niciun Dumnezeu! Reclamă plătită de Forța Națională ÎN ZIUA VOTULUI!

Când ești un partid de traseiști și de fățarnici, faptul că încalci legea ÎN ZIUA VOTULUI este o nimica toată. Forța Națională Cluj,...

Predicție Public Affairs Solutions: PNL câștigă minim 18 județe, la nivel național! (Vezi ce fiefuri social-democrate ar putea deveni galbene de astăzi)

În urmă cu două zile, Public Affairs Solutions, un institut de sondare sociologică din București, a dat publicității o serie de estimări...
- Advertisement -