spot_imgspot_img

12 iunie 2019 – ziua judecății pentru primarul de la Tritenii de Jos

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

După ce a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, edilul-șef al comunei Tritenii de Jos, Valer Sașa, a declarat apel în dosarul 1326/328/2018.

Primul termen al apelului a fost în luna mai, însă Sașa a solicitat o amânare pentru angajarea unui apărător, astfel că instanța i-a dat termen până în 12 iunie a.c.

Astfel, mijlocul lunii iunie este crucial pentru soarta edilului de la Tritenii de Jos care, dacă va scăpa de această condamnare, îi mai rămâne doar o problemă de natură penală și anume condamnarea din dosarul 3206/328/2018.

Cu toate acestea, dacă instanța (Curtea de Apel Cluj) menține sau înăsprește pedeapsa primarului, atunci cariera politică a acestuia se încheie, deoarece în conformitate cu pedeapsa de pe fond, Sașa nu ar mai avea voie să candideze pentru funcții publice vreme de 3 ani, adică până în 2022.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social