Câmpia Turzii a adoptat DECLARAȚIA DE UNIRE CU REPUBLICA MOLDOVA

Cu două zile înainte de împlinirea celor 100 de ani de la Unirea Tuturor Românilor, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii a adoptat Declarația de Unire cu Republica Moldova.

Cu tricolorul pe piept, în fața unui buchet de orhidee tricolore și cu mari emoții, Dorin Nicolae LOJIGAN a fost cel care a citit Declarația de Unire cu Republica Moldova – un gest simbolic, fără conotații oficiale, dar care înscrie Municipiul Câmpia Turzii în Lungul șir de localități românești care au adoptat această declarație.

„În numele locuitorilor municipiului Câmpia Turzii, în puterea dreptului istoric și al dreptului de neam, pe baza principiului că popoarele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, Municipiul Câmpia Turzii susține înfrățirea cu localitățile din Republica Moldova, care în mod deschis și-au exprimat și asumat dorința de unire cu Patria Mamă – România.

Facem această unire acum, în suflet, ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale prezentului, pentru chinul fraților noștri smulși, împotriva voinței lor, de la trupul patriei istorice, din voia lui Hitler și al lui Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei.

Facem unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi pentru ca fiii și nepoții lor să se bucure de un viitor de libertate și bunăstare, de șanse de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut.

Iar dacă unirea noastră de astăzi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor către Unirea Deplină, când nu va mai fi graniță pe Prut, iar oamenii dintre Nistru și Tisa vor munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei Civilizate.

Prin prezenta Declarație de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc.

Semnează,
Primarul Municipiului Câmpia Turzii – Dorin Nicolae LOJIGAN
Viceprimarul – Sabin Marcel Ghemeș și…

TOȚI CONSILIERII LOCALI ÎN FUNCȚIE”, a fost textul declarației, adoptată cu ropote de aplauze de forul deliberativ local de la Câmpia Turzii

RefleqtMedia pe rețelele de socializare