Vine zăpada – cât de pregătit este Domeniul Public Turda?

În contextul în care drumarii din județul Cluj au fost informați cu privire la posibilitatea căderilor de zăpadă începând cu data de 19 noiembrie, RefleqtMedia.ro a realizat o cercetare cu privire la nivelul de pregătire tehnic și logistic pe care-l are Domeniul Public Turda în vederea înlăturării posibilelor efecte determinate de căderile de zăpadă.

Am vorbit, așadar, cu Gheorghe Balahura – directorul general al SC DPT SA, care ne-a confirmat că, din punct de vedere logistic și tehnic, societatea pe care o conduce este pregătită pentru debutul sezonului rece.

„Avem 90 de tone de sare și 200 de tone de nisip, iar de mâine vom avea aproximativ 24 de tone de clorură de calciu. Toate utilajele sunt pregătite – din punct de vedere tehnic – pentru orice intervenție. De asemenea, începând de astăzi intră în vigoare și tura operativă, după dispozițiile Consiliului Local. O să avem doi oameni pregătiți care vor asigura permanența”, spune Gheorghe Balahura.

Pe de altă parte, directorul DPT afirmă că distribuitoarele de material antiderapant și lamele nu au fost montate, încă, pe camioane, deoarece încă se poate așterne asfalt și că în acest week-end se vor monta aceste utilaje.

„Este o operațiune care durează două ore”, spune Balahura.

Referitor la tura operativă, în caz de căderi de zăpadă și așternere de zăpadă în strat mai gros de 4-5 centimetri, aceasta poate fi sesizată la numărul de telefon: 0728287513

În încheiere, RefleqtMedia.ro face apel la toți agenții economici și persoanele fizice care locuiesc în Turda să respecte hotărârile de consiliu local privind buna gospodărire a orașului și, dacă va începe să ningă, să își curețe trotuarele și curțile de zăpadă, pentru a evita eventualele formări de ghețuș, care ar duce la accidentări.

Fiți parte din soluție, pentru că doar prin solidaritate și spirit civic se poate înfrunta orice problemă a naturii!

RefleqtMedia pe rețelele de socializare