Copil de 11 ani pierdut de lângă familie și găsit de autorități după mai puțin de două ore • RefleqtMedia

Copil de 11 ani pierdut de lângă familie și găsit de autorități după mai puțin de două ore

Copil de 11 ani pierdut de lângă familie și găsit de autorități după mai puțin de două ore

La data de 21 august a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii clujeni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor. Astfel, în jurul orei 20:30, un minor în vârstă de 11 ani, care se juca în fața unui imobil din cartierul Gheorgheni, ar fi plecat într-o direcție necunoscută fără să anunțe, nemaifiind găsit de

La data de 21 august a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii clujeni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor.

Astfel, în jurul orei 20:30, un minor în vârstă de 11 ani, care se juca în fața unui imobil din cartierul Gheorgheni, ar fi plecat într-o direcție necunoscută fără să anunțe, nemaifiind găsit de către familie.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au mobilizat și au început verificările, fiind formate echipe de căutare.

În activități au fost angrenate forțe numeroase, din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind cooptați inclusiv jandarmi.

Fotografia și semnalmentele minorului au fost rapid diseminate tuturor echipajelor de poliție din teren. De asemenea, informațiile au fost transmise și reprezentanților companiei de transport public pentru a-l localiza pe minor.

Astfel, în jurul orei 22:00 minorul a fost găsit pe raza comunei Florești, într-un centru comercial. Acesta a fost încredințat familiei, fiind în afara oricărui pericol.

Socializează cu RefleqtMedia
RefleqtMedia
ADMINISTRATOR
PROFILE

RefleqtMedia Știri

Vremea la Turda

TURDA WEATHER

Vremea la Luduș

LUDUȘ WEATHER

Vremea la Aiud

AIUD WEATHER

Curs Valutar

Rezultate Liga 1

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos

Socializează cu RefleqtMedia