F-22 Raptor, unul din cele mai noi avioane de luptă al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a aterizat azi la Câmpia Turzii!

Taverna

F-22 Raptor face parte din generația a cincea de avioane militare care dispun de supermanevrabilitate și tehnologie stealth (prin tehnologie stealth se înțeleg o serie de contramăsuri pentru evitarea detectării avioanelor, rachetelor și navelor militare, tehnologiile urmăresc să le facă puțin vizibile).

A fost proiectat în primul rând ca un avion de luptă cu superioriate aeriană, dar are și alte capabilități adiționale, cum ar fi atacuri la sol, tehnici de luptă folosind arme eletronice și rolul de interceptare a semnalelor inamice.

Două avioane de tip F-22 Raptor, un avion cisternă KC-135 Stratotanker şi circa 15 membri ai echipajelor aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au participat azi la activități de antrenament în comun cu avioanele F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană Borcea, precum și cu avioanele americane F-15 staţionate temporar la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii – care iau parte la exercițiul Dacian Eagle 2018.

Interacţiunea dintre piloţii americani şi români va creşte interoperabilitatea Aliaţilor şi va spori securitatea regională, iar această dislocare înaintată, realizată cu cooperarea deplină a României, demonstrează angajamentul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa de a disloca şi folosi aeronave de generaţia a V-a în zona de responsabilitate a Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa.

La finalul activității, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, i-au întâmpinat pe piloții americani și români și i-au felicitat pentru modul deosebit în care și-au desfășurat misiunile.

Foto: MApN, Laurențiu Turoi și Bogdan Pantilimon

sursa: MApN.ro

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here