Măsuri de prevenire a incendiilor în lăcaşurile de cult cu ocazia minivacanței de Sf. Maria • RefleqtMedia

Măsuri de prevenire a incendiilor în lăcaşurile de cult cu ocazia minivacanței de Sf. Maria

Măsuri de prevenire a incendiilor în lăcaşurile de cult cu  ocazia minivacanței de Sf. Maria

Pentru a se diminua riscul de incendiu în lăcaşurile de cult în perioada minivacanței de Sf. Maria şi a se reduce consecinţele negative ce se pot răsfrânge asupra persoanelor, în cazul producerii unui eventual incendiu pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii şi credincioşilor să asigure respectarea următoarele măsuri principale: – aducerea

Pentru a se diminua riscul de incendiu în lăcaşurile de cult în perioada minivacanței de Sf. Maria şi a se reduce consecinţele negative ce se pot răsfrânge asupra persoanelor, în cazul producerii unui eventual incendiu pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii şi credincioşilor să asigure respectarea următoarele măsuri principale:

– aducerea la cunoştinţa publicului, pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, de către slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult, pentru păstrarea calmului, evitarea producerii de accidente nedorite şi a instalării panicii pe durata evacuării construcţiei incendiate, cât şi privind asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu forţele şi mijloacele existente;

– pentru evitarea supraaglomerării bisericii cu credincioşi se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în aer liber, iar atunci când totuşi ele se desfăşoară în interior, se va evita permiterea unui număr de credincioşi peste capacitatea construcţiei şi se vor menţine obligatoriu, pe toată durata slujbei, uşile de acces şi evacuare în poziţie deschisă;

– în situaţia în care uşile de acces şi evacuare au sensul de deschidere spre interior, invers celui normal, se vor lua măsuri de blocare a acestora în poziţia „deschis” pe timpul activităţilor cu public;

– se va urmări, prin modul de parcare a autoturismelor şi autocarelor, în imediata vecinătate a lăcaşurilor de cult, să nu se blocheze ori îngusteze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie necesare pentru autospecialele pompierilor, în cazul producerii unui eventual incendiu;

– amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip, supravegherea acestora în permanenţă şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;

– evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;

– evitarea depozitării, în poduri, subsoluri, balcoane ori pe căile de evacuare din interiorul bisericilor, de materiale combustibile, mobilier, coroane;

– asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi posibilităţi de utilizare a apei şi stingătoare de incendiu;

– în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112.

Pompierii militari atrag atenţia persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber la iarbă verde, pentru a face grătare, să aibă în vedere mai multe lucruri, respectiv să aprindă focul doar în locurile special amenajate, sub supraveghere permanentă, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în niciun caz pe timp de vânt; să stingă focul sau cărbunii încinşi la plecare; să supravegheze copiii şi nu le lase la îndemână chibrituri sau brichete şi să nu arunce la întâmplare ţigări şi chibrituri aprinse.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba consideră că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Cu deosebit respect,
Purtător de cuvânt al I.S.U. Alba
Lt.
Marescu-Dumitrescu Alina

Socializează cu RefleqtMedia
RefleqtMedia
ADMINISTRATOR
PROFILE

RefleqtMedia Știri

Vremea la Turda

TURDA WEATHER

Vremea la Luduș

LUDUȘ WEATHER

Vremea la Aiud

AIUD WEATHER

Curs Valutar

Rezultate Liga 1

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos

Socializează cu RefleqtMedia